Fondator clinica – Formare și Experiență Internațională, Expertiză medicală, Cercetare și Recunoaștere Internațională
Dr. Aniela Popescu este medic cardiolog cu supraspecializare în boli structurale cardiace (boli valvulare si malformatii congenitale și imagistică cardiovasculară avansata). Este absolventa a Facultatii de Medicina din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ’Carol Davila’ din București și s-a specializat în cardiologie prin programul oficial de rezidențiat derulat în întregime în Germania.
După cei 6 ani de rezidențiat, încheiați cu examenul de specialitate în Germania, a urmat perioada de supraspecializare în unele dintre cele mai prestigioase centre universitare din Europa, cu accent pe inovație și tehnologie de vârf.
A inceput studiul in medicina la Facultatea de Medicina a UMF Carol Davila Bucuresti, unde a fost admisa prima, cu punctaj maxim la examenul de admitere. In anul 5 de facultate si-a continuat parcursul academic in Germania, unde a inceput teza de doctorat cu tema „Evaluarea Proprietăților Funcționale ale Mioglobinei Umane” in cadrul Grupului de Cercetare „Fluxul sanguin coronarian și perfuzia miocardică”, sub coordonarea profesorului Tienush Rassaf, la Universitatea Heinrich-Heine din Düsseldorf.
După finalizarea studiilor medicale, a inceput programul de rezidentiat in cardiologie la Spitalul Universitar al Universității Heinrich Heine din Düsseldorf, Germania (Director: Prof. Dr. med. M. Kelm). Dupa finalizarea doctoratului, a castigat prin concurs o bursă post-doctorala a Societății Germane de Cardiologie, prin care a ajuns la cel mai mare centru de boli cardiovasculare din Belgia, la Spitalul Universitar din Leuven.
Prin bursa postdoctorală oferită de Societatea Germană de Cardiologie, a urmat pregatirea în imagistică cardiovasculară avansata la Universitatea din Leuven, Belgia, în cadrul Department of Cardiovascular Sciences și Medical Imaging Research Center. Aici a dezvoltat sub coordonarea Prof. Jens-Uwe Voigt si a Prof. Jan D’hooge, impreuna cu o echipa formata din medici, ingineri si fizicieni o noua tehnica ecocardiografica, elastografia cardiaca, posibila doar cu ecografia de inalta rezolutie temporala (‘Shear wave elastography by ultrafast imaging’) utilizata pentru determinarea gradului de „elasticitate” al muschiului cardiac. Rezultatele cercetării au fost publicate în reviste de renume international și prezentate la conferințe internaționale majore. A castigat de 2 ori prestigiosul premiu ‘Young Investigator Award” oferit de către Societatea Europeană de Imagistică Cardiovasculară (EACVI) în 2018 pentru cercetare clinica, si in 2024 pentru cercetare fundamentala. A urmat programul de masterat în Advanced Medical Imaging la Universitatea Gasthuisberg din Leuven, pe care l-a absolvit cu cea mai mare disctinctie - Summa cum laude. Astfel, a aprofundat tehnicile de imagistica multimodala (ecografie 3D, RMN cardiac și CT cardiac), esențiale pentru evaluarea detaliată a structurii și funcției inimii.
În prezent, este medic cardiolog senior în cadrul Centrului de Boli Cardiace Structurale al Spitalului Universitar Johannes Gutenberg din Mainz, condus de Prof. Dr. Ralph Stephan von Bardeleben si Prof.Dr. Philipp Lurz. Acest centru este unul dintre cele mai renumite din Europa în domeniul cardiologiei structurale, fiind implicat în inovații terapeutice minim-invazive precum MitraClip, Cardioband, PASCAL, TriClip, Evoque, Tendyne si altele. Lucrand intr-o echipă multidisciplinară, Dr Popescu contribuie la diagnosticarea, ghidarea intervențiilor și la deciziile terapeutice folosind cele mai avansate tehnici de imagistică (ecocardiografie 3D transesofagiană, ecografie intracardiaca, RMN cardiac, CT cardiac). Dr Popescu preda la Facultatea de Medicina, unde contribuie la formarea noii generatii de medici.